Muhammad Hamid Zaman, profesor de Inginerie Biomedicală şi Sănătate Internaţionala la Universitatea din Boston, face un pas în ceea ce priveşte justiţia medicamentelor contrafăcute.  Crescând în Islamabad, Pakistan, acesta  este încojurat de poveşti centrate pe medicamente false. Din cauza sărăciei şi a corupţiei problema nu fusese niciodată abordată la nivelul unei campanii naţionale. În iarna anului 2011-2012,  în Pakistan, aproape 200 oameni şi au pierdut viaţa într-o singură saptămâna la Institutul de Cardiologie Punjab din Lahore, din cauza administrării unui medicament ce nu respecta standardele calitative. Cei mai mulţi dintre cei afectaţi proveneau din familii cu situaţii materiale nefavorabile, fiind complet dependenţi de sectorul public pentru medicamentele necesare lor. Acest incident schimbă perspectiva profesorului Zaman. Prin intermediul cercetării făcute, profesorul descoperă ca aproximativ 30−50% din medicamentele din țările în curs de dezvoltare ar putea fi compromise. Pe parcursul anilor, cu ajutorul studenţilor, a savanţilor, a partenerilor publici, a sectorului  non guvernamental şi a celui privat, s−a lucrat la dezvoltarea unei platforme tehnologice convenabile, uşor de folosit, portabilă şi uşor de înţeles, numită PharmaChk. Această tehnologie aflată incă în stadiul de dezvoltare se bucură de entuziasmul şi sprijinul multor persoane acreditate din întreaga lume şi a fost plasată în top 10 tehnologii ce vor salva lumea. Scopul PharmaChk este de a salva vieţi prin testarea atât a medicamentelor subcalitative cât şi a celor contrafăcute.

Cum se produc

În prepararea industrială a medicamentelor, substanţele active sunt cântărite cu exactitate, sunt cernute prin site speciale, după care sunt omogenizate, împreună cu mai multe alte substanţe auxiliare: lubrifianţi (care ajută amestecul de prafuri să curgă prin diversele utilaje), aglutinanţi (care ajută la comprimarea amestecului), dezagreganți (care ajută comprimatul să se desfacă la locul potrivit), etc. Amestecul trece apoi în maşină de comprimare, care-l transformă în pastilele care o sa fie administrate mai târziu. Pastilele sunt ambalate în blistere sau flacoane după caz, iar acestea în cutii, împreună cu prospectele.

Medicamentele contrafăcute sunt fabricate de către altă persoană sau companie diferită de producătorul original şi, în mod fraudulos sunt etichetate greşit. Acestea sunt copii sau imitaţii ale unor produse originale, fabricate fără autorizaţie şi fără vreun drept de fabricaţie. Scopul acestor aşazişi fabricanţi este acela de a înşela şi a frauda consumatorul, aceste copii fiind vândute ca medicamente originale.

În caz de supradozaj, medicamentul prezintă o toxicitate ridicată, putând duce la intoxicaţii grave! În cazul prezenţei unor substanţe nocive, acestea fiind în general excipienţi, de felul gypsului, dar şi substanţe active, diferite de cele originale, acestea sunt lipsite de calitate, au efecte nocive, pot interacţiona între ele prin diferite reacţii chimice, ducând la produşi toxici, uneori cu efect letal!

În general, aceste medicamente sunt depistate de către autorităţile de control şi se trimite o alertă de retragere imediată de pe piaţă a seriilor descoperite. Acesta este motivul pentru care fenomenul contrafacerii este deosebit de periculos.